Ghilgameş îi spuse vânătorului:
- “Du-te, vânătorule, şi ia cu tine o curtezană,
o fiică a plăcerii. Când Enkidu îşi va aduce turma de fiare sălbatice la adăpătoare,31
curtezana să-şi lepede veşmintele,ca să-şi dezvăluie farmecele: cum o va vedea, se va apropia de ea. Şi turma de fiare sălbatice, cu care a crescut în pustiu,de el se va înstrăina!”
Plecă vânătorul, luând-o cu el şi pe curtezană,fiică a plăcerii.
O porniră la drum, urmându-şi drept înainte calea, şi ajunseră a treia zi la locul hotărât. Vânătorul şi curtezana se aşezară acolo şi rămaseră, pe marginea adăpătoarei, o zi, două zile rămaseră. Sosi turma de fiare sălbatice şi începu să se adape,sosiră dobitoacele apelor, cu care-iplăcea să se aflelaolaltă;şi el, Enkidu, cel născut pe tărâmuri sălbatice: iată că paşte iarbă, laolaltă cu gazelele, cu turma de fiare sălbatice se îmbulzeşte la adăpătoare, şi inima-i dă ghes să stea printre dobitoacele apelor. Fiica plăcerii îl vede, fiară cu chip de om, bărbat vânjos şi crunt, care trăieşte în inima pustiului. - “Iată-l, fiică a plăcerii, dezvăluie-ţi sânii, despoaie-te, farmecele să-ţi stăpânească. Nu te sfii, soarbe-i răsuflarea; îndată ce te va vedea, se va apropia de tine;leapădă-ţi veşmintele, ca trupu-i să te-acopere, şi arată-i fiarei cu chip de om ce-nseamnă femeia. Turma lui de dobitoace, cu care a crescut în pustiu,de el se va înstrăina. Căci pe tine te va învălui în mângâieri dorinţa lui.” Fiica plăcerii îşi dezvălui sânii, se despuie, farmecele să-i stăpânească; fără sfială îi sorbi răsuflarea, îşi lepădă veşmintele şi trupul lui o acoperi, îi arătă astfel fiarei cu chip de om ce-nseamnă femeia, şi dorinţa lui o învălui în mângâieri. Şase zile şi şapte nopţi o stăpâni Enkidu pe fiica plăcerii. Când în sfârşit se satură de plăcerea pe care i-o smulgea, vru să se ducă la turma sa de fiare sălbatice. Dar, văzându-lpe Enkidu, gazelele o iau la fugă, fiarele sălbatice se feresc de apropierea lui. Enkidu vru să sară, dar trupul îi era vlăguit, genunchii îi erau înţepeniţi, în timp ce turma sa de fiare sălbatice se îndepărta.
Enkidu se simte împuţinat, mersul nu-i mai ca altădată, în schimb mintea i s-a deşteptat, întorcându-se, se aşază la picioarele curtezanei; îi priveşte chipul şi se minunează de el, şi ia aminte la spusele ei.
Curtezana îi spune lui Enkidu:
- “Eşti frumos, Enkidu; te-ai făcut ca un zeu.
De ce rătăceşti cu fiarele prin pustiu?
Vino, vino să te duc în Urukul-cel-împrejmuitm, la templul cel sfânt, lăcaşul lui Anu şi-al lui Iştar, acolo unde este Ghilgameş, cel atotputernic,şi care, asemeni unui taur, întrece în tărie pe toţi oamenii!
Ea îi vorbea, şi el îi sorbea cuvintele;dându-şi seama, în sfârşit, de propria-i fiinţă,simţea nevoia unui prieten. Enkidu îi spuse curtezanei:
- “Vino, fiică a plăcerii, du-măla templul sfânt şi luminos,la lăcaşul lui Anu şi-al lui Iştar, acolo unde este Ghilgameş, cel atotputernic, şi care, asemeni unui taur, întrece în tărie pe toţi oamenii, dar eu îl voi înfrunta
